De ce m-aș întoarce oricând în Maramureș?

Țin minte cum așteptam cu nerăbdare să merg în Maramureș, să petrec câteva zile deconectată de toată nebunia din București și să mă încarc cu energie din frumusețea naturii. În momentul în care am intrat în județul Maramureș, m-a luat un gol în stomac de zici că mă vedeam după mulți ani cu o bunică. În peisaje, aer curat, autenticitatea caselor tradiționale și frumusețea oamenilor din zonă, am simțit pe propria piele că trăiesc poveștile românești de le citeam prin cărți în clasele primare. Nu știu tu dacă ai fost prin Maramu’,  dar dacă ai fost, probabil ai simțit același lucru.

IMG_0285.jpg

N-aș putea compara această zonă cu niciuna alta. De ce? Aici parcă timpul s-a oprit în loc, oamenii simt altfel, vorbesc altfel, se comportă altfel. E acea Românie de-ți vine s-o iubești până numai poți! Știu că nu-mi puteam controla zâmbetul din colțul gurii în timp ce eram îmbrăcată în port tradițional de o bunică și a sa nepoată care povesteau despre acele straie populare într-un limbaj de le întrebam din 5 în 5 secunde „ce înseamnă asta?” Mi-era mai mare dragul să le ascult cum vorbesc în “limba” lor, chiar dacă înțelegeam doar jumătate (unele cuvinte le deduceam). M-am simțit atât de mândră să știu că port haine lucrate cu dibăcie acum muuuulți ani de străbunici. Nu am purtat niciodată ceva mai valoros de atât! Știam că în spatele fiecărei piese erau ascunse povești, cine știe ce povești.. Încercam să îmi imaginez cine-a purtat-o, unde, când. Și cu cât îmi imaginam mai mult, cu atât mă încărcam cu o stare de bine și emoție.

IMG_0300

Mi se pare atât de tare că în Maramureș aproape în fiecare casă se păstrează câte un port tradițional! Pe lângă asta, am avut bucuria să văd că o fată aproape de vârsta mea știa cum să mă îmbrace.. Crede-mă că nu e atât de ușor și simplu pe cum pare. Opincile ne-au dat ceva bătăi de cap. Cred că nici la nunta mea nu va sta cineva să mă gătească așa! Sorbeam fiecare cuvânt pe care mi-l spunea Mimi (cea care m-a îmbrăcat) despre cum trebuie purtat baticul, ba chiar m-a sfătuit să mă dau mai accentuat cu blush în obraji (să se vadă fain în poze), pentru că așa-s maramureșencele, cu obrajii roșii. Una peste alta, a fost o experiență pe care mi-o voi reaminti mereu cu drag!

IMG_0235

Cât despre locurile pe care trebuie să le vezi dacă ajungi acolo, ți-aș spune că totul! Efectiv, ia fiecare sat la rând, bucură-te de obiectivele turistice din zonă și ia-ți câteva momente în care să admiri peisajele spectaculoase și.. atât. Cred că s-ar putea lua oricând la întrecere cu Elveția. Ok, fiecare destinație este unică în felul său, dar cine-ar fi spus că locușorul ăsta al nostru este atât de special? Nu mi-a fost deloc mare uimirea să văd că era plin de turiști.. Atunci, m-am întrebat, de ce să îmi doresc să plec în nu știu ce city break pe undeva, când toți străini tânjesc după România? Îți zic, că m-am simțit poate mai bine decât m-am simțit când am fost plecată prin vacanțe departe.

IMG_2844.JPG

Chiar dacă am prins furtuna, n-am avut curent, foarte puțin semnal și am simțit la maximum frigul, am experimentat ce era odată România fără să-mi fi propus asta. Am făcut foc în sobă, am citit la lumina lumânării și am dormit în pat tradițional de lemn masiv. Dacă inițial nu puteam înțelege de ce tocmai mie mi se poate întâmpla asta în vacanță, ulterior mi-am dat seama că totul se întâmplă cu un scop și trebuie să mă bucur de lucrurile mici. I-am mulțumit lui Dumnezeu că n-am pățit nimic în furtuna prin care am trecut și am trăit câteva zile de aventură (în doi) pe care nu le voi uita vreodată!

IMG_0291

Ion și Maria varianta modernă.

De ce m-aș întoarce? În primul rând, pentru că vreau să explorez zona când e vreme frumoasă afară și pentru că acolo e locul ideal pentru deconectare totală. Mi-am promis că data viitoare când mă voi duce în Maramu’, nu voi mai fugi după semnal și nici nu mă voi stresa să-mi fac postările pe social media. Dacă e să fi regretat ceva din mini-vacanța de acolo, ăsta e singurul lucru.. îmi voi lua concediu complet! Ok, mai regret un lucru.. n-am reușit să văd Mănăstirea Bârsana și mi-am dorit foarte mult să ajung acolo, însă furtuna a făcut ravagii și era destul de greu de ajuns. Next time va fi primul loc pe care-l voi vizita.

IMG_2839

Cât despre obiectivele turistice pe care să le vezi acolo, găsești sute de recomandări pe Internet și îți mai spun și eu că merită să mergi cu Mocănița. Nu îți recomand însă un bilet cu meniu inclus, vei ajunge în timp util înapoi, iar o gogoașă caldă și un ceai la oprire este de-ajuns pentru cele 6 ore. Mâncarea nu este cine știe ce, iar prețul biletului cu mâncare inclusă e aproape dublu (de la 50 lei la 100 lei). Bineînțeles, trebuie să ajungi la renumita Săpânța, dar și la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Maramației. Oricum.. natura mai puțin atinsă de mâna omului este cel mai frumos “obiectiv” pe care trebuie să-l vezi în frumosul Maramureș.

 

Tu ai fost în Maramu’? Ce ți-a plăcut cel mai mult acolo?

Foto: Lucian Tomoiagă, arhivă personală